(0722) 998 745

AVRAM IANCU – Președinte! Start revoluție!

Stimați compatrioți

În urmă cu 5 ani, la 7 august 2014, am pornit revoluția română la înotul în ape deschise.

În premieră pentru România un român născut și crescut la poalele Munților Parâng  ataca înot apele învolburate ale Canalului Mânecii. Au fost 3 încercări eșuate dar nu am cedat lupta. A venit și marea zi a izbândei când după 17 ore și 54 de minute de înot continuu și 62 de kilometri parcurși am înfipt unicul și sfântul drapel al patriei noastre pe țărmul Franței.

Apoi am înotat în 89 de zile întregul fluviu Dunărea de la izvoare și până la vărsare stabilind o premieră mondială înotând fără costum de protecție. Se împlineau 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Deși România este în Europa dintotdeauna. Cu aceasta ocazie am dorit sa transmit colegilor de continent că identitatea noastră națională este milenară și că ADN-ul românesc este puternic. Efortul meu, într-adevăr, a unit Europa într-un sentiment de admirație iar americanii de la World Open Water Swimming Association au făcut o nominalizare ISTORICĂ pentru România: Avram Iancu – Man of the year 2017 la înotul mondial în ape deschise.

Sunt extraordinare faptele eroilor dar cele mai mărețe lucruri sunt acelea pe care oamenii le fac ÎMPREUNĂ. Așadar, în primăvara anului în care sărbătoream Marea Unire a tuturor românilor, împreună cu fratele meu moldovean Ion Lazarenco Tiron ( nominalizat pentru primirea Premiului Nobel pentru Pace), am înotat UMĂR LA UMĂR ultimii 100 de kilometri ai Prutului. N-am dorit sa secăm Prutul dintr-o sorbire cum, odinioară, s-a dorit secarea Milcovului. Dar, da, am dorit să înotăm ultima parte a Prutului, până la vărsarea lui în Dunăre, acolo unde își pierde identitatea de râu și de …graniță.

În toamna anului 2018 am continuat sa celebrez Marea Unire parcurgând propriul meu drum: fără de praf și urme. Am înotat 60 de zile de la Sulina la Istanbul cucerind, astfel, în mod pașnic…Constantinopolul. Ne-am adus  aminte de sacrificiul marelui Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi. Ecoul mesajului transmis cu secole în urmă se aude și azi! Dragostea de neam, de glie, de codru, de credință, de identitate națională sunt valori care transcend chiar și moartea.

Că puterea credinței transcende orice este dovedit și de faptul că am reușit să performez și într-un alt domeniu afară de cel care m-a consacrat. Sub protecția divină am învins frigurile Cercului Polar și am dus drapelul României până la capătul lumii, pe malul Oceanului Arctic, ocupând  locul 3 la una dintre cele mai grele curse de pe planetă.

Vorbele sunt ușoare și suntem sătui de vorbe. Acestea sunt FAPTELE ultimului cincinal din viața mea.

În această zi istorică de 7 august 2019 vă anunț intențiile pentru viitorul cincinal al vieții mele și al României; voi înota în cele mai tulburi ape. Voi candida independent la alegerile prezidențiale din acest an. Să fie clar! Eu  nu „intru în politică” pentru că AVRAM IANCU tocmai asta face; declanșează adevărata revoluție română a poporului tocmai împotriva clasei politice românești care trebuie schimbată. E un strigăt de disperare a unei generații sacrificate care nu mai vrea să-și vadă și copiii sacrificați pe altarul diletantismului politic, incompetenței, slugărniciei, îmbogățirii peste noapte, a trădării și înrobirii.

Nu sunt naiv! Știu cu ce forțe demonice vom lupta. Apele în care mă aventurez sunt tulburi. Valuri imense se vor ridica și mă vor lovi. Rechinii îmi vor da târcoale pentru a mă mușca letal. Meduzele mă vor otrăvi și ele. Curenții îmi vor fi cu toții potrivnici. Furtunile vor fi năprasnice. În acest context am o singură șansă; ca mâna dreptă să mi-o ancorez în brațul puternic al lui Hristos iar mâna stângă să o ancorez în brațul iubit al poporului. Doar așa vom putea umbla împreună peste ape! Doar așa vom putea face din Administrația Prezidențială un bastion emblematic de încredere și de recâștigare a demnității tuturor românilor.

Și cum Revoluția Română a Poporului a început, dragi compatrioți, ne organizăm:

Pasul 1 – nu dam „share masiv” cum zice șablonul. Trebuie să dăm share ULTRA MASIV la această postare.

Pasul 2 – în perioada următoare mă veți vedea pe străzile orașelor și satelor voastre cu cortul de strângere de semnături. Veniți cu grămada pentru a repurta prima victorie comună a Revoluției: strângerea celor 200 de mii de semnături.

Pasul 3 – în 1o noiembrie ieșim ULTRA MASIV la vot și repurtăm a doua victorie comună a Revoluției: AVRAM IANCU accede în turul doi.

Pasul 4 – în 24 noiembrie venim și mai mulți la vot. Aripile patriotice ale tuturor partidelor politice vor vota AVRAM IANCU. Iar imploziile la toate nivelurile vor genera un rezultat istoric pentru România: AVRAM IANCU – Președintele României. Un om din popor, pentru popor.

Pasul 5 – să trecem la… TREABĂ!

Observați în prima fotografie că nu am îndrăznit să mă urc la pupitrul prezidențial. Este un loc sacru! Dar după ce voi îmi veți da dreptul să mă așez la acest pupitru vă promit că în prima zi de mandat voi semna Decretul prin care îi voi retrage Ordinul Național „Pentru Merit” Domnului Gerald Schweighofer. ÎN PRIMA ZI!

Mai multe despre viziunea mea despre țară și despre valorile personale descoperiți accesând ACEASTĂ PAGINĂ.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

9 Responses to “AVRAM IANCU – Președinte! Start revoluție!

  • STIMATE DOMN,
    ROMANIA ARE NEVOIE ABSOLUTA DE ERADICAREA SISTEMULUI CARE A DISTRUS-O IN ULTIMMI 30 ANI SI DE RECUPERAREA PANA LA ULTIMUL BAN DE LA CEI VINOVATI PENTRU A CREA CAPITAL IMPERATIV NECESAR RECONSTRUCTIEI ECONOMIEI SI INDUSTRIEI PE BAZE LEGIATIVE NOI CARE SA NU MAI PERMITA NICI CEL MAI MIC ABUZ IN FUNCTIE SAU ACT DE CORUPTIE….
    SE STIE BINE CINE SUNT, DACA NU ESTE SUFICIENT SA SE VERIFICE DOCUMENTELE DE LA ARHIVE.!!
    CA PRESEDINTE INDEPENDENT IN CE FEL CREDETI CA VETI PUTEA FACE ASTA?
    LUATI legatura cu Dl Lipiciuc, il gasiti pe Facebook are un partid curat, care va poate promova, program de guvernare bine gandit, etc.
    Singur va garantez ca nu veti izbandi.
    Succes!!!

  • Atanasie (Tony) Popescu
    4 luni ago

    Bravo Maestre!

    Sincer vorbind, ideea Dumitale de a candida la Presidentiale este de laudat, si s-ar putea ca sa si reuseasca, daca vor fi activate eficient legaturile oneste/patriotice ale romanilor de pretutindeni.

    A venit de mult ceasul ca sa actionam mai uniti in a scapa de lichelele ce ne-au invadat tara!

    Unirea Face Puterea!

  • Catalin Zamfir
    4 luni ago

    Felicitari AVRAM!
    Ai nevoie ca toti oameniii de bine sa se alature echipei tale!

    • CEZARANDREI
      4 luni ago

      FRUMOS VIS. DORESC SĂ DEVINĂ REALITATE. AM SĂ SUSȚIN CU TOT CE POT CA SĂ DEVINĂ REALITATE. VOI INCERCA SĂ CONVING PE TOȚI AI MEI PENTRU ACEASTA ALEGERE LA VOTUL DIN TOAMNĂ. SĂ AVEȚI SUCCES, SĂ AVEM CURAJ SĂ IZBÂNDIM.🗽

  • Adrian Farcutiu
    4 luni ago

    Desigur ca puterea exemplului contează mult dar din păcate nu e suficient. La noi e un sistem politic tipic romanesc o struțo cămilă în mare parte responsabil pentru ceea ce se petrece în țara. Si sa nu uitam de cetățenii acestei țări care mulți ar trebui să se schimbe lucru foarte greu. Cit despre elitele care ar trebui să imprime direcția de urmat….. Sunteti un idealist dar eu va sustin fara rezerve.

  • Ioan Vargaluta
    3 luni ago

    Sunt alături de dumneavoastră.

  • Vlad Cristian Zamfir
    3 luni ago

    Bună ziua,

    Sunteți sigur că faptul că sunteți un bun înotător vă recomandă pentru poziția pentru care intenționați să candidați?

Trackbacks & Pings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *