Partenerii mei sunt de TOP
Apr 7, 2017
Partenerul meu român, DUPU IMPEX SRL
Jun 11, 2017

Povestea celor 40 km în Siret

Prolog

Timpul trece cu o repeziciune fantastică! Zilele rămase până la data în care mă voi arunca în izvorul Dunării, sunt puţine. Se impunea o întâlnire cu cei doi caiacişti care mă vor escorta pe întregul curs a Dunării, timp de 60 de zile, 12-13 ore zilnic. Această întâlnire, sub nicio formă nu avea cum să aibă loc în fotoliu, ci pe val! De comun acord am stabilit că pe valurile Siretului.

Sosirea la Galaţi

În 5 iunie, pe înserate, am ajuns în Galaţi. Eram însoţit de Vanea Aniko Emese din Petroşani, important membru în echipa de suport terestru şi de către soţia şi cele trei fetiţe. Am căutat un loc ideal de cazare şi odată cu beneficiile oferite de acest loc, am cunoscut şi un om minunat, în persoana lui Paul Dragomir, gazda noastră.

Întâlnirea cu caiaciştii… şi nu numai

În dimineaţa zilei de 6 iunie, în locul unde am fost cazat, aveau să vină caiaciştii. Rimbu Valerică, un om de-al locului, şi Ulise Galu, tocmai din Braşov. Ei sunt oamenii care vor veghea asupra mea. Mare mi-a fost surpriza să constat că încă doi caiacişti voluntari au venit la acest antrenament. Deasemenea, Răzvan Căpăţâna a făcut şi el deplasarea din Bucureşti, în urma câtorva replici online, prin care-şi exprima admiraţia faţă de acest proiect, dorind să se implice în bunul mers al lucrurilor. Tot aici am făcut joncţiunea şi cu Sabin Dorohoi, un personaj tare drag mie. De ce drag? Deoarece crede în acest proiect şi crede cu tărie. Atât de tare încât crede că este imposibil ca acesta premieră mondială, de a înota toată Dunărea doar în slip, să rămână fără un film documentar, mai cu seamă că protagoniştii acţiunii sunt români. Fiind posesorul unui studio, creaţiile lui fiind premiate la diverse concursuri internaţionale de film, s-a zbătut să obţină resursele necesare pentru realizarea acestui film documentar.

Către locul de start

Fiind în formaţie completă, ne-am deplasat către localitatea Independenta, o localitate cu denumire profund simbolică, de pe malul Siretului. Mare mi-a fost surprinderea să văd că autorităţile acestei localităţi au venit la startul antrenamentului nostru. Viceprimarul locului ne-a şi împărţit exemplarele unei cărţi interesante, monografie a locului, probabil în speranţa de a ne reaminti că independenţa este un lucru mare.

După ce caiaciştii au făcut numeroasele pregătiri şi după ce mi-am făcut şi eu încălzirea, a sosit momentul zero al antrenamentului; ora 9 şi 25 de minute, momentul în care m-am aruncat în apele galbene ale Siretului.

Primele impresii

Entuziasm mare la început, viteză bună de deplasare, primele tatonări reciproce între mine şi caiacişti. Semnele erau bune; atât eu eram foarte satisfăcut de indicaţiile primite cât şi ei erau bucuroşi să vadă că reacţionez, promt, la indicaţii. Mi-a plăcut foarte mult ca în coada caiacelor, toţi cei patru caiacişti aveau drapelul României fluturând în vânt. Mi-au adus aminte de drapelul României ce arbora pe catargul ambarcaţiunii care m-a însoţit în Canalul Mânecii, drapel care mi-a dat forţe nebănuite.

Prima alimentare…

După 30 de minute, Ulise Galu, îmi dă bidonul cu lichid energizant. Era primul exerciţiu din marea ecuaţie a alimentării. Hidratarea este extrem de importantă. După o oră, acelaşi caiacist responsabil cu alimentarea mă invita să mă servesc din mers cu ceea ce mi-am pregătit. Am ales un baton cu seminţe de cânepă şi câteva guri de apă.

Filmările…

Sabin Dorohoi nu se dezminte; filma cu o cameră de cinema. Scumpă! O strângea în braţe în speranţa că n-o va scăpa în apă. Se ruga să nu se răstoarne caiacul şi odată cu el, acea bijuterie. Acest lucru nu avea cum să se întâmple şi nici nu s-a întâmplat.

Prima şi singura ieşire la mal…

După 4 ore de înot continuu, echipa de suport terestru a făcut joncţiunea cu noi şi râul. Ne aştepta într-un loc de vis. O plajă cu un nisip al cărei finite m-a impresionat profund. Îmi era foame! Groaznic de foame. Am mâncat cât am putut de repede. Am constatat că cei din jur transpirau. Era cald! În ciuda acestui fapt eu avem pielea de găină. Îmi era frig. Orele petrecute în apă, doar în slip, fără protecţia unui costum de neopren îşi spuneau cuvântul. M-am aşezat pe burtă şi i-am rugat pe caiacişti să mă îngroape în nisip. Au făcut-o! Nisipul fierbinte era o binecuvântare. Eram ca un guşter cu sânge rece în căutarea energiei termice. De data asta am găsit-o preţ de câteva minute. Nu-mi imaginez ceea ce ar fi fost dacă în acel moment ar fi plouat. Nu-mi imaginez şi nici nu vreau să-mi imaginez acest lucru; voi afla răspunsul, pe propria piele, pe parcursul celor 60 de zile de înot pe Dunăre. Oricât de mare şi de necunoscută va fi starea de disconfort, de durere, de chin, sunt hotărât să merg până la capăt, până la portul Sulina.

Urnirea… cu greu!

După ce am ieşit din râu… nu-mi mai venea să intru. Citeam întrebări nerostite, de îndoială, pe fata caiaciştilor; oare mai intră, oare mai poate? Evident că mai puteam însă, am evidenţiat blestemul “odihnei”. Pe de o parte zero deplasare, pe de altă parte, ruperea ritmului. Am intrat, însă, apa mi s-a părut infinit mai rece ca înainte. Primele 5 minute au fost de readaptare la temperatura apei.

Chinuitoarea rutină…

Eram la jumătatea traseului! Durerea în umeri se instalase! Curtoaziile trecuseră demult. Exerciţiile generale erau epuizate şi ele. După încă o jumătate de oră, ridic capul şi-i spun lui Ulise: am intrat în rutină! Rutina chinuitoare a unei dureri ce trebuie gestionată şi suportată secundă cu secundă, rutina chinuitoare a unui zgomot acvatic liniar, rutina chinuitoare a distanţelor ce par a fi “fără de sfârşit” rutina chinuitoare a arsurilor solare. Să fac faţă la aşa ceva există o singură soluţie; cufundarea în propriile gânduri, în propriile valori în care cred, în gândurile către cei care cred în mine şi care au valori comune, susţinându-mă, gândul la ţinutul de vis ce este străbătut de Dunăre şi la acest popor minunat.

La gura de vărsare a Siretului…

După ce, rând pe rând, reperele de pe maluri constituite din copaci, stâlpi, staţii de pompare, poduri, au rămas în urmă, am avut şansa să ajung în gură de vărsare a Siretului, în Dunăre. Am ajuns la confluenta apelor. Locul unde Siretul moare şi Dunărea se întăreşte.

Oare de ce se grăbesc apele să formeze pârâuri, oare de ce pârâurile se grăbesc să se scurgă în râul care le înghit, oare de ce râul aleargă spre fluviul care-i şterge numele de pe hartă? Dar, oare, de ce fluviul nu-şi opreşte înaintarea, de ce, oare, nu-şi opreşte sinucigaşa alergare spre marea care-i va şterge identitatea pentru totdeauna? Sunt întrebări care-mi treceau prin minte în acel loc, aflat în mijlocul splendorii creaţiei dumnezeieşti.

Pe faleza Dunării din Galaţi…

Am mai înotat încă 4 km  de-a lungul falezei. Au fost ultimii 4 kilometri, foarte grei şi frumoşi deopotrivă. Încă de la intrarea în această porţiune am fost salutat de trecătorii care se bucurau şi ei de o zi însorită.

Până la capăt!

Locul de sosire îl ştiam aproximativ, însă, acesta mi-a fost indicat exact de către zecile de gălăţeni care m-au aşteptat acolo, împreună cu numeroşi reprezentanţi ai presei. Şalupa poliţiei, care ne-a urmat îndeaproape, încă de pe Siret, s-a oprit la ponton. Aveam să mă folosesc de scara acestei şalupe pentru a mă ridica pe ponton. Am făcut-o cu greu! Căpitanul ambarcaţiunii mi-a întins o mână de ajutor. Un pas, doi, şi am ajuns! Efortul încetează!

Au fost îndeplinite toate obiectivele acestei acţiuni de pe Siret

-bifarea unui dur antrenament în sine

-testul sincronizării dintre mine şi caiacişti

-testarea platformei online de urmărire a evenimentului prin GPS

-testarea aportului adus de echipa terestră

-o repetiţie generală, simularea unei zile e Dunăre

Epilog

După această repetiţie generală, absolut toată echipa a conştientizat un lucru: proiectul de a înota toată Dunărea, este un proiect deosebit de greu, din toate punctele de vedere. Nu este o vacanţă, nu este o excursie de relaxare. Cu toţii vom trebui să depunem un efort fantastic. Acest proiect are foarte multe lucruri planificate din timp, însă, şi foarte multe lucruri neplanificabile. Capacitatea noastră de adaptare continua va fi esenţială.

Se cuvin mulţumiri echipei şi tuturor celor implicaţi. Cu riscul de a omite pe cineva, enumerez:

Vanea Aniko Tunde, Rimbu Valerica, Ulise Galu, Valentin Tudose, Cristi, Răzvan Căpăţâna, soţia şi fetiţele mele, Paul Dragomir, Laurenţiu Petrescu, Sabin Dorohoi, viceprimar Independentă, Căpităniei, gălăţenilor care au venit să mă salute, presei.

Mulţumiri partenerilor oficiali în proiectul de a străbate toată Dunărea înot, doar în slip.

 

Platinum Partner

CANAH

 

Gold Partner

RFD CARPATIA

 

Bronze Partner

Arcelor Mittal Galaţi

Adarco Invest

Dupu Impex SRL

Pensiunea Gruia (Comexim R SRL Lupeni)

Apres Ski Parâng

Primăria municipilui Petroşani

Pentru cei interesati, nivelurile de parteneriat pot fi consultate AICI

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *