Aiud Maraton

Aiud Maraton este un concept nobil, iniţiat de către un alergător special, gândit pentru aproapele, pentru cel care are nevoie de ajutor.

Este un proiect pe care l-am îmbrăţişat din prima clipă în care am auzit despre el şi la care m-am înscris printre primii şi mi-am îndemnat şi prietenii, colegii de echipă, să o facă. Nu ne-am înşelat! A fost o cursă excelentă! Este extraordinar să vezi câte forţe îşi pot da mâna în urma unei iniţiative. Felicitări, Polgar Levente Ioan. Atât iniţiatorul cât şi beneficiarii proiectului, copiii bolnavi de cancer, au motive de bucurie. Aproape 200 de sportivi din toată ţara s-au aliniat la startul celor două probe: semimaraton (21 km) şi maraton (45 de km). Traseul şerpuit cu o diferenţă de nivel pozitivă de peste 1300 metri a fost superb.
Startul a fost destul de tare! Nu m-am agitat prea mult, niciodată nu o fac atunci când am în fata zeci de kilometri de parcurs. Am plecat într-un ritm mediu care mi-a convenit de minune. Preţ de 8-9 km, am avut plăcerea să alerg alături de Codrea Gheorghe Silip şi Bogdan Moruţan.

M-am simţit excelent pe urcare, însă, ritmul impus de către Moruţan pe prima coborâre mai lungă a fost suficient încât să mă “rupă” de ei. Din acel moment am intrat în propriul ritm urmărind să-mi duc cursa la capăt în cea mai mare viteză. Am avut timp să urmăresc cu privirea două căprioare, cu adevărat libere, ce alergau speriate de tropotele noastre. Şi Bogdan Moruţan avea să plătească tribut sprintului pe coborâre; pe prima porţiune de plat s-a “rupt” şi el de Codrea Silip, întâmplare ce se desfăşura sub directa observaţie.

După ceva vreme, când traseul a început să fie în urcare, am reuşit să-l ajung din urmă pe Bogdan şi mă bucur acum foarte mult pentru acest lucru. Am parcurs împreună o foarte mare bucată din traseu şi am fost plăcut impresionaţi în mod reciproc de cunoştinţă. El era cel care cu o săptămână în urmă, venea după Maratona di Roma, unde a obţinut al treilea timp românesc, din 29 de romani, care au participat la prestigioasa cursă. Aşadar, nu alergam la pas cu oricine. Şi el a fost bucuros să afle că aleargă cu un înotător , românul care şi-a propus să învingă Canalul Mânecii, fără costum de neopren. Pe la kilometrul 25, din nou coborâre, noroi, lut. Pasul lung al lui Moruţan se întinde din nou reuşind o mică desprindere. Din acel moment a fost o cursă solitară, în spatele meu era hăul, nu se mai vedea nimeni iar în faţă, tricoul roşu al lui Bogdan îmi lăsa impresia că alergam împreună . M-am simţit excelent! Am savurat din plin peisajele, am analizat felul foarte atent în care au fost realizate marcajele traseului şi, nu a fost punct de control sau de revitalizare unde să nu spun câte o glumă. Punctul culminant a fost în locul în care voluntarii erau numai maghiari. Prima dată s-au speriat când le-am zis foarte serios că mă cheamă Avram Iancu, dar s-au liniştit după ce le-am transmis un mesaj impornatnt într-o maghiară impecabilă: “IONOPOT CHIVANOC, SERETLEC BOBANOC” 🙂 şi-au luat cu toţii o porţie zdravănă de râs iar eu mi-am continuat drumul.

După ce mi-am depus întregul efort şi am parcurs fiecare metru impus de către organizatori, am aflat la linia de sosire că am venit pe locul 1 la categoria mea de vârstă şi locul 5 la Open. Mă declar mai mult decât mulţumit, a fost un antrenament pe cinste. Mă bucur că am putut să fiu alături de cauza propusă de către organizatori. Felicitări acestora şi tuturor celor implicaţi. Să fim sănătoşi şi să ne vedem cu bine la ediţia cu numărul 2.

Până atunci însă, personal îmi stă în faţa unul dintre marile obiective ale anului: Wings For Life World Run.

Să auzim numai de bine.