(0722) 998 745

IMPLICARE SOCIALĂ – COMFORT CHALLENGE

Echilibrul dintre a primi și a dărui este ecuația fericirii!
Am primit mult! Am fost ajutat mult și fără aceste daruri, fără acest ajutor și sprijin nu aș fi ceea ce sunt acum.

La rându-mi, în limita posibilităților mele am căutat să mă implic în viața socială atunci când am simțit că trebuie și că pot să fac câte ceva. Spre exemplu, am înotat în câteva rânduri, în mod caritabil, pentru Bunicii Văii Jiului, pentru Ana-Rut, Patrik, bătrâni și copii aflați în boală și nevoie.

Am înotat în cele mai reci ape din lume și am simțit pe propria-mi piele disconfortul cauzat de temperatura scăzută a apei, în drumul meu către performanțe notabile la nivel mondial.

Însă, când am aflat că una din trei persoane din România nu are acces la apă caldă, am fost profund mișcat și am dat curs imediat provocării de a mă implica, alături de cei ce doresc ca lucrurile să intre în normalitate, pentru realizarea acestui deziderat.

Și pentru că doar împreună putem transforma accesul la apă caldă în normalitate, am o invitație pentru tine!

Primul pas a fost deja făcut: în cadrul campaniei #ComfortChallenge, Ariston a donat peste 400 de boilere și a facilitat accesul la apă caldă pentru 32.000 de copii și bătrâni din România.

Așa că, într-o perioadă în care toți suntem cu gândul la daruri, te invit să ieși din zona de confort și să alegi un cadou diferit. Pune-te în locul celor care nu au acces la apă caldă zi de zi, accesează site-ul Crucii Roșii aici – https://crucearosie.ro/cauze-urgente/doneaz-si-faciliteaz-accesul-la-apa-calda-in-romania și implică-te și tu în misiunea #ComfortChallenge!

Și așa cum și tu poti face o schimbare chiar azi, trebuie să-ți spun și cum a pornit această campanie și cum Ariston reușeste să aducă un plus de confort chiar și acolo unde pare imposibil de atins. Căci povestea Comfort Challenge începe tocmai în inima Groenlandei, pe insula Disko, acolo unde o serie de cercetători colectează date și studiază schimbările climatice, confruntându-se, în timpul iernii polare, cu temperaturi ce ating chiar și -50° C. Pentru aceștia, Ariston a construit de la zero o locuință sustenabilă, oferindu-le astfel un adăpost confortabil și util pentru a-și duce mai departe cercetările.

Te invit așadar să dai play clipului de mai jos, să urmărești întreaga poveste și să te alături și tu misiunii #ComfortChallenge! Nu uita, schimbarea ești tu!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *