(0722) 998 745

M-am decis! Particip la 6633 Artic Ultra 2019

E iarnă ca în poveștile de altădată!

Acum e frig și apele sunt înghețate. Au trecut vreo 4 ani de cand înotam, din copcă în copcă, pe sub gheața tăiată cu drujba pentru a-mi pregati marile aventuri acvatice. Remember  în video de mai jos!

De atunci am trecut înot “iadul de gheață” al Canalului Mânecii, am înotat tot fluviul Dunărea de la izvoare și până la Sulina.

În această iarnă de vis mă voi întoarce la 6633 Artic Ultra și la temperaturi ce pot ajunge până la -50 de grade C, voi alerga pe fluviile înghețate din nordul îndepărtat al Canadei, în Yukon, ce se scurg dincolo de Cercul Polar către Oceanul Artic.

Dar până atunci voi alerga aproximativ 620km (cât e distanța concursului) de la Petroșani la Constanța! Din locul natal și până la Marea noastră cea Neagră pe care am înotat-o anul trecut, de la Sulina la Istanbul (680 km) cucerind în mod pașnic vechiul Constantinopol. Voi trage dupa mine, în sanie, 30 de kilograme cu cele trebuincioase. Îmi autoimpun să ajung la Constanța în limita celor 9 zile cât e limita la 6633. Voi dormi numai afară în sacul de dormit.

Așadar, în 29 ianuarie, începând cu ora 8 voi pleca din fața Primăriei din Petroșani. Îmi voi lua la picior mai mult de jumătate din țară. Autostrăzile sunt excelente dar parcă, aidoma lumii virtuale, ne îndepărtează de lumea reală. Voi merge pe vechile drumuri dintre Pitești și București și apoi între București și Constanța, luând pulsul arterelor neexplorate, încă, și cunoscând compatrioți.

Veți putea urmări în permanență incursiunea mea spre Marea Neagră, prin livetraker, urmărind un link ce-l voi pune la dispoziție pe Pagina mea de Facebook Avram Iancu.

Mulțumesc GSP OFFSHORE, o companie românească temerară, ca și mine, care duce numele României și expertiza românească în proiecte importante pe tot globul.

Mulțumesc DORMEO pentru parteneriatul principal. O să-mi fie dor de somnul de acasă.

PANASONIC România ne furnizează echipamentul foto/video cu care vom surprinde cele mai spectaculoase imagini.

Telefonul “strong” de la iHunt îmi va da posibilitatea să țin legătura cu cei dragi chiar și sub gerul arctic.

Voi străbate țara românească și drumul polar folosind încălțările românești S-KARP .

AUTO ALEX și SARAY SERVICE îmi vor aduce aminte ca e mai ușor cu mașina.

ADARCO INVEST ne va reaminti că lumea trebuie să fie mai curată.

Iar noul SINDICAT NATIONAL FORTA LEGII ne va spune, răspicat, că unitatea înseamnă forță!

Mulțumesc PĂDUREA COPIILOR pentru ajutorul dat la nevoie.

Doamne Ajută!

Trăiască România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *