(0722) 998 745

Prima nominalizare românească “Man of the year”

Încă din 2014, printr-o idee deosebită născută în urma lecturii, am revoluționat înotul românesc în ape deschise prin aventurile mele din Canalul Mânecii care au culminat cu traversarea strâmtorii în 2016.

În 2017 am înotat toată Dunărea în 89 de zile, fără nicio zi de pauză și fără costum de neopren, un fapt ce a constituit o premieră mondială urmărită cu interes de către toată lumea înotului în ape deschise inclusiv și de către World Open Water Swimming Association ( WOWSA) cu sediul în America.

Această performanță unică la nivel mondial, de a înota un fluviu fără costum de neopren a adus pentru ROMÂNIA o nominalizare istorică: pentru prima data UN ROMÂN este nominalizat la titlul “Man of the year” în lume la înotul în ape deschise.

Sunt onorat că acel român am fost eu, fiind nominalizat la acest titlu încă din anul 2017 (DouăMiiȘapteSpreZece).

Să ne aducem aminte…

(Mulțumesc Antena 1)

(Mulțumesc PRO TV – La Maruță)

Abia la 2 ani ( DoiAniDistanță) , în 2019, un alt înotător român a fost nominalizat la același titlu, o nominalizare care mi-a adus bucurie. Sunt extrem de bucuros că îmi calcă și alți înotători pe urme, bătătorind în continuare cărarea 🙂 . Sper ca să fie cât mai mulți sportivi care să îmbrățișeze și să performeze în acest demeniu și, de ce nu, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepartat să ne și adjudecăm acest titlu.

Azi, 02.02.2021, WOWSA a anunțat cine a câștigat titlul de “Man of the year” pentru anul 2020.

El este tunisianul Nejib Belhedi, un Locotenent Colonel în armata tunisiană, care a reușit incredibila performanța de a înota 47 de ore și 50 de minute parcurgând 155 km în jurul Djerba Island din Tunisia, fiind o adevărată inspiratie și demonstrație de forță. Oamenii din întreg mapamondul a ales calitatea anduranței acestui om.

Nejib Belhedi

Acest om merită toată admirația noastră! Și asta o spun din postura singurului român care la ora actuală a înotat peste 24 de ore încontinuu. Mai exact 36 de ore și 29 de minute, performanță care am realizat-o tot în anul 2020, în luna august, performanță care ma plasează , în mod faptic, în postura de cel mai rezistent înotator român în ape deschise al momentului. Chiar și așa, chiar și pentru mine performanța tunisianului de a înota 47 h și 50 de minute este uriașă.

Doar eu știu ce am simțit în timpul înotului de 36 de ore, un înot desfășurat după toate regulile Marathon Swimmers Federation, la care au fost martori:

2 (doi) observatori oficiali. Unul arbitru oficial în cadrul FRN și celălalt profesor de sport (specialiazarea natație) și director de școală.

3 (trei) piloți care au făcut cu schimbul în timpul celor 36 de ore de înot

2 (doi) caiaciști care se schimbau la fiecare 2 ore, unul dintre ei fiind de 9 ori campion al României la alergare în sală, președinte de club.

1 ( un ) șofer care mergea paralel cu Dunărea cu o mașină pentru o intervenție rapidă în caz de urgență.

3 (trei ) înotători în ape deschise, din București, care s-au ocupat de partea tehnică a înotului.

Așadar, 11 oameni plus zeci de oameni care m-au aclamat, fotografiat și filmat din nenumărate ambarcațiuni care au trecut pe langă mine.

Dar iată cum arată o documentare oficială a unui înot, o puteți face consultând linkul de mai jos (a se citi cu atenție fiecare detaliu)

https://marathonswimmers.org/swims/2020/avram-iancu-iron-gates-danube/

Acestea fiind spuse, vă mulțumesc pentru atenție.

Anul acesta, daca voi fi sănătos, voi încerca să fac noi performanțe care mă vor califica la o nouă nominalizare. Am o poftă nebună de înot! Țineți aprope!

Dumnezeu să binecuvânteze România!

P.S. “Man of the year ” se traduce ” Omul anului”, în acest context merge și “Înotătorul anului”. Am ținut să precizez acest aspect pentru că unii traduc “Cel mai bun înotator din lume” , variantă cu totul greșită, ca să nu spun tendențioasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *