O noapte albă și 19 kilometri de înot
Lanternele au luminat în bezna nopții, Focul de tabără a ars neîncetat, grătarele de la Avis 3000 s-au prăjit, multe...
Lanternele au luminat în bezna nopții, Focul de tabără a ars neîncetat, grătarele de la Avis 3000 s-au prăjit, multe...
Da, prieteni, voi înota în beznă toată noaptea, în apele Lacului Știurț din Petroșani. Când? Sâmbătă spre duminică, în 29...
Antrenamentul de duminică (23.05.2021) a fost unul reușit. Am parcurs aproape 10 kilometri și am înotat aproape 4 ore. Au...
Cu două luni înaintea marii încercări de a stabili un record mondial, realizând cel mai lung înot după durata de...
După 5 ani de înot în apele învolburate ale lumii și 2 ani de scris intens, „Schimbarea ești TU” e gata de lansare!
E o carte pe care am scris-o cu sufletul deoarece mulți o așteaptă. E cartea care descrie o călătorie fizică, extremă, de la un punct A la un punct B dar și o călătorie spirituală, transformațională, dovedind că orice este posibil. Acest lucru transformă cartea într-un profund volum motivațional pe care orice român ar trebui să-l citească.
Efortul meu a unit Europa într-un sentiment de admirație iar americanii, prin World Open Water Swimming Association cu sediul în California, au făcut o nominalizare istorică pentru România: Avram Iancu “Man of the year 2017” la înotul mondial în ape deschise.
Dacă doriţi să îmbunătăţiţi nivelul la care echipa comunică, contactaţi-mă. Vorbitor la o conferinţă / ziua companiei, teambuilding.
Avram IANCU
Hunedoara, Valea JIULUI, Petroșani
Telefon: 0722 998 745
E-mail: iancu_avi@yahoo.com