(0722) 998 745

O noapte albă și 19 kilometri de înot

Lanternele au luminat în bezna nopții,

Focul de tabără a ars neîncetat,

grătarele de la Avis 3000 s-au prăjit,

multe incurajări de pe margine, iar brațele mele au brăzdat apa toată noaptea!

Am reușit ce mi-am propus: au fost 8 ore de înot în care am parcurs 19 kilometri.

M-am alimentat corespunzător

S-a băut cafea de calitate!

Dar cel mai frumos lucru a fost faptul că peste 60 de persoane s-au perindat pe parcursul acestei nopți pe la lacul Știurț, deloc accesibil (nu există acces auto). Unii au fost la start, unii și-au făcut apariția și am auzit de ei doar dimineața, iar alții m-au aștepat la sosire, la ora 6 dimineața. Au venit oameni la care niciodată nu m-aș fi gândit că ar veni. A fost lângă mine familia, întregul colectiv al Bibliotecii Municipale, foarte mulți vecini, momârlani de pe Maleia. De remarcat este faptul că a venit la start, însoțit de câțiva enoriași și Adrian Pascal, preotul Parohiei “Sfântul Efrem cel Nou”.

Dincolo de tăvăleala și consecințele unui astfel de efort extrem vă mărturisesc că mă simt foarte bine și că sunt în grafic. Încrezător că totul va fi bine doresc să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru sănătate și tuturor colaboratorilor și echipei mele de suport.

Avis 3000VivaFacilitiesMaria VargaCasa AlexBanca TransilvaniaUleiul ElixirSifon PetrilaMCN CaffeAdventure LightNutrivitaIsostarLumina AbundențeiCanah Pro HdJos PalariaTriathlon Team PitestiApa Însemnă Viață, Primaria Municipiului Petrosani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *